6-12 septembrie – Săptămână Globală de acțiune pentru prevenirea bolilor netransmisibile

Săptămâna Globală de acțiune pentru prevenirea bolilor netransmisibile (BNT) se află în acest an la cea de-a patra ediție, inițiativa fiind lansată pentru prima dată în anul 2018, înaintea Reuniunii ONU la nivel înalt privind BNT.

În anul 2021, acțiunile se vor focusa pe angajamentul și potențialul comunităților de a crea împreună societăți mai sănătoase în cadrul evenimentului cu genericul „Să acționăm împreună asupra BNT”.Scopul acestui eveniment este atragerea atenției tuturor statelor asupra importanței prevenirii și a controlului BNT.    

Bolile netransmisibile (BNT) sunt cauza principală a morbidității, dizabilității și a mortalității evitabile, constituind 71% din totalul deceselor globale. BNT, precum bolile cardiovasculare, cancerul, bolile respiratorii cronice și diabetul zaharat sunt determinate în principal de cinci factori de risc modificabili – consumul de tutun, alimentația nesănătoasă, inactivitatea fizică, consumul dăunător de alcool și poluarea aerului.    

Datele statistice mondiale relevă faptul că, din cele 41 de milioane de decese atribuite BNT,15 milioane de decese au fost înregistrate la persoanele cu vârsta  cuprinsă între 30 și 69 de ani, în  85%  din cazuri în țările cu venituri mici și mijlocii.  

Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății este cea mai afectată regiune de morbiditatea (77% din povara bolilor) și mortalitatea (86% din decese) asociată bolilor netransmisibile. Din totalul deceselor prin BNT, cea mai mare parte le revine bolilor cardiovasculare cu 17,9 milioane de persoane afectate anual, urmate de cancer (9,0 milioane), bolile respiratorii cronice (3,9 milioane) și diabetul zaharat (1,6 milioane).   

Republica Moldova se atribuie la țările cu cea mai înaltă rată a mortalității generale din regiunea europeană. În anul 2020, în structura cazurilor de decese înregistrate prevalează BNT, în special bolile aparatului circulator (56,5%), tumorile (14,8%), bolile cronice ale aparatului digestiv (7,7%), bolile cronice ale aparatului respirator (4,0%), diabetul zaharat (1,2%) și alte cauze (6,3%).

Alarmant este că mortalitatea prin BNT la populația în vârsta aptă de muncă constituie peste 50% din mortalitatea generală, ceea ce denotă expunerea și răspândirea largă a factorilor de risc comportamentali.  

Efectele pandemiei de COVID-19 demonstrează încă o dată importanța prevenirii BNT – persoanele cu boli cronice sunt cele mai vulnerabile și predispuse să facă forme grave ale bolii, iar peste 95% din persoanele decedate sufereau de o boală cronică.

O modalitate eficientă de a controla BNT este concentrarea pe reducerea factorilor de risc asociați cu aceste boli. Există soluții pentru a reduce factorii comuni de risc modificabili. Investiția într-o mai bună gestionare a BNT este esențială. Managementul BNT include detectarea, screening-ul, tratarea acestor boli și asigurarea accesului la îngrijirile paliative pentru bolnavii incurabili.

Intervențiile de management al BNT sunt esențiale pentru atingerea țintei globale de reducere cu 25% a mortalității premature prin BNT până în anul 2025, iar ținta ODD presupune reducerea cu o treime a ratei mortalității premature cauzate de bolile netransmisibile și promovarea sănătății mintale și a bunăstării până în anul 2030.

Fiecare dintre noi, comunitățile, organizațiile civice/mișcările sociale și profesioniștii din toate domeniile putem contribui la progresul în ceea ce privește prevenirea și îngrijirea BNT într-un mod care susține dreptul la sănătate și nu lasă pe nimeni în urmă.

Să acționăm împreună pentru prevenirea BNT!

Distribuie