Acte românești falsificate, depistate în autocare de rută (FOTO)

Foto: border.gov.md

În punctul de trecere Giurgiulești – Galați, polițiștii de frontieră au depistat și ridicat un pașaport și un permis de conducere, ambele românești și cu semne de falsificare. Acestea au fost găsite în autocarele ce transportau pasageri și colete, având ca itinerare de deplasare – Marea Britanie și Italia.

Astăzi, 5 noiembrie, în jurul orei 03:00, pe direcția ieșire din Republica Moldova s-a prezentat un autocar de model Setra, înmatriculat în Republica Moldova. Autocarul urma să ajungă la Londra, Marea Britanie. Conform analizei de risc, dar și a unor acțiuni operative lansate pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților la frontiera de stat, un ofițer de investigații din cadrul Direcției regionale SUD de comun cu inspectorii de frontieră au supus mijlocul de transport controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări minuțioase. Ca urmare, la examinarea unui colet s-a stabilit prezența pașaportului, care ar fi eliberat de autoritățile române pe numele unui cetățean neidentificat. Șoferul autocarului nu a putut explica cele depistate, nefiind în cunoștință de cauză.

Două ore mai târziu, pe același sens de deplasare – ieșire din țară, a fost supus cercetărilor suplimentare un alt autocar, de model Mercedes, înmatriculat în România. În acest sens, echipa mixtă a depistat un plic în geanta de mână a șoferului, în care se găsea un permis de conducere românesc. Verificarea documentului cu tehnica specială s-a constatat preliminar că este falsificat, având lipsa mai multor elemente de protecție. Șoferul autocarului a precizat că fusese rugat de o persoană străină să transmită plicul în Italia la o altă persoană.

Conform procedurilor legale, actele a fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al.(1) și al.(2), CPP a RM.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *