Agenda europeană a Republicii Moldova, discutată de Maia Sandu cu mai mulți membri ai Parlamentului Federal German

Foto: presedinte.md

În timpul vizitei oficiale la Berlin, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu mai mulți membri ai Parlamentului Federal German, din partea diferitor grupuri politice. „Am avut un schimb bun de opinii cu domnul Manuel Sarrazin, deputat din fracțiunea Partidului Verde. Am discutat despre provocările și politicile de mediu din Republica Moldova, le-am povestit despre programul prezidențial de împădurire și despre intenția de a face prioritare, după alegeri, programele de gestionare a deșeurilor în comunități”, a spus șefa statului.

În această dimineață, Președintele Maia Sandu a luat dejunul cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu. Domnul Felgentreu este și președintele Forumului german-moldovenesc, o platformă constituită pentru promovarea relațiilor dintre cele două țări, iar domnul Saathoff este coordonator al Guvernului federal pentru Parteneriatul Estic, Rusia și Asia Centrală.

„Am discutat agenda de reforme pe care o promovez și care sper să fie realizată după alegerile anticipate, situația de securitate din regiune, precum și agenda europeană a Republicii Moldova. Apreciem mult sprijinul Germaniei pentru restabilirea securității în regiunea noastră și integrarea europeană a țării”, a menționat doamna Maia Sandu.

Distribuie