Angajații din sistemul public vor beneficia de cinci zile libere în perioada 27-31 august 2021

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o Hotărâre de Guvern care prevede ca ziua de 30 august să fie declarată zi de odihnă, iar ziua de 21 august– zi lucrătoare. Astfel, angajaţii din sistemul public vor beneficia de cinci zile libere în perioada 27-31 august 2021.

Decizia vine în contextul utilizării optime de către salariaţi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare și conform prevederilor art.111 alin.(5) din Codul muncii, în legătură cu marcarea pe 27 august a Zilei Independenţei și pe  31 august, a sărbătorii „Limba noastră”.

Menționăm că,  salariaţii care în ziua de 30 august, declarată zi de odihnă, urmează a se afla în concediu de odihnă anual sau în concediu neplătit, nu au obligaţia de a se prezenta la serviciu în ziua de sămbătă, 21 august, declarată zi lucrătoare.

Pentru unitățile economice din sectorul real al economiei această Hotărâre va avea caracter de recomandare.

Distribuie