Au fost aprobate programele de examene, lista Centrelor de BAC și orarul

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a prezidat ședința Comisiei naționale pentru organizarea examenului de bacalaureat profesional, în cadrul căreia au fost aprobate programele de examene, lista Centrelor de bacalaureat profesional și calendarul implementării examenului de bacalaureat profesional.

În debutul ședinței, ministrul Lilia Pogolșa a menționat că organizarea examenelor de BAC profesional se realizează în conformitate cu prevederile art.3 și a art.63 alin. (6) din Codul educației al Republicii Moldova și va contribui la asigurarea continuării traseului educațional la studii superioare a absolvenților precum și recunoașterea actelor de studii eliberate în sistemul național de educație și formare profesională în conformitate cu prevederile Cadrului național și internațional al calificărilor, acțiuni care vor spori atractivitatea și relevanța învățământului profesional tehnic în Republica Moldova.

Totodată ministrul a mulțumit membrilor Comisiei pentru efortul depus.

„Vă îndemn să asigurăm în continuare desfășurarea acestui proces în cele mai bune și obiective condiții, pentru ca aceste examene să ofere elevilor mai multe oportunități pentru traseul lor profesional”, a subliniat ministrul Lilia Pogolșa.

Sesiunea curentă a examenelor de bacalaureat profesional va fi susținută la 11 discipline, în cele 12 Centre de bacalaureat profesional.

Pretestările examenului de bacalaureat profesional vor avea loc la 9 iunie – proba de evaluare a competențelor generale și 16 iunie – proba de evaluare a competențelor profesionale.

Sesiunea de bază a examenului de bacalaureat profesional va avea loc la 25 iunie – proba de evaluare a competențelor profesionale și la 29 iunie – proba de evaluare a competențelor generale.

Evaluarea testelor candidaților se va efectua prin intermediul unui soft specializat, utilizat în cadrul examenului de bacalaureat profesional.

În anul 2021 vor susține examenul de BAC profesional 568 de elevi, absolvenți ai 24 de instituții de învățământ profesional tehnic.

Distribuie