Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de comun cu Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare anunță că, în perioada 10 ianuarie - 15 februarie 2021 pot fi depuse cererile pentru susținerea examenului național de bacalaureat, în regim de externat,sesiunea 2021.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în această după-amiază cu Prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au făcut un schimb de idei despre modalitățile de relansare a relațiilor bilaterale
Planul național de imunizare anti-COVID-19 a fost definitivat și aprobat. Astfel, sistemul de sănătate din Republica Moldova este pregătit pentru a organiza procesul de imunizare și de a valorifica cantitățile de vaccinuri pe care țara le va recepționa
Recent pe o rețea de socializare au fost vehiculate informații conform cărora în anul 2021 cadrele didactice și manageriale urmează să-și achite formarea profesională continuă din sursele proprii, precum și referitoare la calitatea necorespunzătoare a unor servicii prestate.
Conform ultimelor date actualizate, la data de 11 ianuarie, nicio instituție de învățământ general din țară nu activează la distanță din cauza carantinei, în autoizolare se află 5 clase. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 89
Interpretul, compozitorul și Artistul Poporului, Vitalie Dani, împlinește astăzi 49 de ani. El s-a născut la 12 ianuarie 1972. Prima sa apariție în scenă în calitate de interpret a fost în anul 1991. În 1994, era solist-vocalist la Teatrul de revistă „Olga Ciolacu”.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat pentru zilele următoare se prognozează o scădere bruscă a temperaturii cu valori termice de -9 -12 grade Celsius. În acest context Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii
Pe teritoriul Republicii Moldova cazuri de boli infecțioase la animale în perioada 01.01.2021 – 07.01.2021 nu s-au înregistrat. Organizația Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) a declarat mai multe boli infecțioase la animale în țările limitrofe și în lume
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Comandant Suprem al Forțelor Armate, a participat astăzi la ceremonia de detașare a contingentului Armatei Naționale în misiunea KFOR din Kosovo.
A plecat dintre noi Leonid Bujor, fost ministru al Educației, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și consilier al Prim-ministrului. Fostul ministrul al Educației a murit la vârsta de 65 de ani, fiind răpus de Covid-19