Bilanțul activităților în domeniul biblioteconomiei

Foto simbol

Totalurile proiectelor instituționale, implementate de către Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM), în anul 2020 au fost prezentate astăzi, 18 decembrie, în cadrul Conferinței anuale a ABRM.

Proiectele demarate și implementate în acest an de ABRM sunt: Proiectul „ORA SĂ ȘTIM”, implementat cu susținerea Fundația Progress și Deutsche Telekom Stiftung; Academia de Vară pentru bibliotecari, program susținut de către ERIM în Moldova; proiectul „Eu sunt promotorul schimbării”. Dezvoltarea spiritului civic participativ la nivel local, implementat în cadrul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer Stiftung și programul Educație Mediatică și Informațională pentru bibliotecari orientat către două grupuri țintă de bibliotecari: bibliotecarii din bibliotecile publice și cei din instituțiile de învățământ.

Prezent la eveniment, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a declarat: „Cooperarea Ministerului Educației, Culturii si Cercetării cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova este bazată pe o serie de proiecte importante care au obiectivul de a contribui la modernizarea activităților din domeniul biblioteconomic. Avem convingerea că obiectivele din 2020, precum dezvoltarea profesională, abordările moderne în educația non-formală, educația mediatică, evenimentele ce susțin inițiativele de Advocacy, precum și dezvoltarea spiritului inovațional se vor regăsi pe agenda Asociației și în 2021. Aceste programe și servicii vor contribui la dezvoltarea bibliotecilor, care ne dorim să devină adevărate centre comunitare”.

Președintele ABRM Elena Pintilie a menționat că deși comunitatea bibliotecară din Republica Moldova a trecut printr-o perioadă incertă din cauza pandemiei, bibliotecarii au reușit să se adapteze noii realități prin dialoguri constructive, prin coordonarea eforturilor comune și impulsionarea potențialului lor pentru realizarea obiectivelor planificate.

În cadrul Conferinței au fost prezentate și rezultatele Concursurilor „Cel mai bun bibliotecar” și „Cele mai reușite lucrări în Biblioteconomie și Științe ale Informării”.  

Precizăm că centrele biblioteconomice naţionale oferă resurse de învățare gratuite, publicaţii online, platforme de instruire.

Distribuie