20 octombrie 2020 7:54

Victimele violenței în familie vor fi protejate mai mult

În Republica Moldova urmează să fie dezvoltat un Centru de Justiție Familială, care va oferi asistență complexă victimelor violenței în familie. Crearea Serviciului este posibilă datorită suportului oferit de Statele Unite ale Americii.
19 octombrie 2020 17:07

Republica Moldova a inițiat actualizarea strategiei de dezvoltare cu emisii reduse până în 2030, cu sprijinul Uniunii Europene

Cele mai bune practici în elaborarea strategiilor de dezvoltare cu emisii reduse pe termen lung în UE și țările Parteneriatului Estic sunt discutate în cadrul unui webinar regional, organizat de Proiectul EU4Climate, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
16 octombrie 2020 15:06

Media Server – o soluție modernă pentru stocarea înregistrărilor audio ale ședințelor de judecată

Toate înregistrările audio ale ședințelor de judecată, realizate începând cu 1 septembrie 2020, vor fi stocate pe o platformă tehnologică modernă, denumită generic “Media Server”. Această nouă platformă a fost elaborată și implementată cu suportul Programului USAID
16 octombrie 2020 11:49

Angajau persoane fictive la serviciu, după care ridicau ilegal salariul acestora. (VIDEO)

Un grup de persoane specializat în delapidarea averii străine a fost destructurat de angajații din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Persoanele cu funcții de decizie din cadrul unor instituții de stat, angajau fictiv persoane în funcții de exercițiu în cadrul acestor instituții
15 octombrie 2020 17:57

Conflict de interese la Primăria din Basarabeasca. Primarul a semnat ordine de plată în sumă de 80 mii de lei

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către primarul orașului Basarabeasca. Potrivit sesizării, primarul a încheiat în anul 2018 cu o firmă fondată de mama sa un contract de prestări servicii în sumă de 12 mii lei.
15 octombrie 2020 15:56

Un minor riscă 3 ani de închisoare pentru că a furat o mașină (VIDEO)

Un minor de 17 ani, din raionul Ialoveni, a furat mașina unui tânăr din Sectorul Ciocana. Automobilul era parcat în curtea blocului de locuit, pe strada Maria Drăgan. Prejudiciul adus tânărului de 21 de ani constituie 80 de mii de lei. Bănuitul nu este la prima abatere.
15 octombrie 2020 15:31

Pompierii au vorbit oamenilor din Cimișlia, Căușeni, Soroca și UTA Găgăuzia despre măsurile de prevenire a COVID -19 (FOTO)

Inspectoratul General pentru Situații de urgență continuă informarea populației despre respectarea regulilor de protecție contra COVID-19. Astfel de măsuri sunt întreprinse de IGSU în toate raioanele țării în cadrul campaniei Ministerului Sănătății „Ai grijă, oprește răspândirea COVID -19, salvează vieți”.
15 octombrie 2020 13:00

Cu 85% mai puțini pasageri avia și cu 48% mai puțini pasageri la transport rutier în 2020

Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna august 2020 cu transportul public au fost transportați 4,3 milioane de pasageri, cu 48,2% mai puţin decât în luna corespunzătoare din anul 2019. O scădere semnificativă a numărului de pasageri transportați s-a înregistrat atât în transportul aerian (-84,8%)
14 octombrie 2020 13:55

Astăzi Chișinăul își sărbătorește Hramul. Recomandările poliției

Chiar dacă evenimentele tradiționale care se desfășurau în această zi în Piața Marii Adunări Naționale, nu vor avea loc din cauza pandemiei, totuși, în parcurile din sectoarele capitalei vor fi organizate evenimente cultural –artistice. Astfel, polițiștii vor fi la datorie pentru a asigura liniștea cetățenilor
14 octombrie 2020 12:14

Contrafacere de dezinfectanți în proporții deosebit de mari, anihilată la Chișinău (VIDEO/FOTO)

Descinderile au dus la descoperirea și contracararea activității unei filiere mari de contrafacere a dezinfectantului și altor produse chimice, fiind curmată expunerea pe piață a unei cantități uriașe de produse contrafăcute.