6 octombrie 2020 16:27

Ministerul Educației a aprobat orarul examenelor de absolvire, sesiunea 2021 (FOTO)

Ministerul Educației a aprobat orarul examenelor de absolvire, sesiunea 2021. Astfel, testarea națională în învățământul primar se va desfășura în perioada 12 – 20 mai, examenele de absolvire a gimnaziului în perioada 3 – 14 iunie,
6 octombrie 2020 14:35

Ministrul Educației va semna un acord de recunoaștere a studiilor în România

Republica Moldova și România vor semna un Acord ce vizează echivalarea actelor de studii. Ministerul de la Chişinău a semnat deja spre avizare actul respectiv, urmând a fi trimis spre avizare la Bucureşti, spune ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov
6 octombrie 2020 14:20

Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete sunt verificați de FISC

Pe parcursul anului 2020, au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară și forțată față de contribuabilii care prestează servicii de transport interurban/internațional de persoane, în regim taxi, și persoane fizice care practică activitate de transport ilicit de persoane în traficul internațional și în regim taxi.
5 octombrie 2020 11:55

Consumatorii din Chișinău pot solicita conectarea la încălzire (VIDEO)

Termoelectrica a inițiat conectarea la încălzire a consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare, începând cu săptămâna precedentă. Procedura este demarată la solicitarea gestionarilor blocurilor locative și administratorilor instituțiilor publice.
5 octombrie 2020 11:30

5 octombrie – Ziua Mondială a Educației. Vezi mesajul ministrului Șarov pentru profesori

În fiecare an, pe 5 octombrie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua educaţiei şi a celor care activează în acest domeniu. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a felicitat învățătorii cu ocazia zilei profesionale.
2 octombrie 2020 15:32

Au vrut să facă bani, dar i-a reținut poliția. Doi bărbați vindeau droguri de 88 de mii de lei (VIDEO)

Doi bărbați de 31 și 44 de ani, suspectați că vindeau droguri în capitală, au fost reținuți de oamenii legii. Cei doi au fost reținuți pe 23 septembrie, în momentul în care intenționau să pună în circulație droguri în valoare de 88 de mii de lei.
2 octombrie 2020 15:13

A lovit un pieton și a fugit (VIDEO)

O femeie de 33 de ani a fost lovită de un automobil pe 29 septembrie la ora 06:40, pe strada Nicolae Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei. Șoferul a părăsit locul accidentului imediat după impact. Victima este o doamnă de 33 de ani, din Chișinău, care a fost preluată de ambulanță în stare gravă.
2 octombrie 2020 14:40

Ziua internaţională a nonviolenţei. Mesajul poliției

Cu ocazia zilei internaționale a nonviolenței, care este marcată la 2 octombrie, Poliția Republicii Moldova a venit un cu mesaj publicat pe politia.md prin care condamnă violența. „De ziua internațională a nonviolenței, vă îndemnăm să promovăm pacea, toleranța și diversitatea culturală”, se mai spune în mesajul poliției.
2 octombrie 2020 14:09

S-a îmbătat și conducea o mașină cu 14 pasageri (VIDEO)

Ieri seara, ofițerii Direcției patrulare Sud au stopat în apropriere de satul Lebedenco, raionul Cahul un microbuz cu pasageri, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție impuse de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică.
2 octombrie 2020 13:34

IGSU a primit în dotare un lot de echipament în valoare de 50.000 de euro (FOTO)

Estonia a donat astăzi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) echipament necesar pentru prevenirea şi controlul răspândirii noului coronavirus. Lotul, în valoare de 50.000 euro, conţine patru corturi de tip tunel cu o capacitate de 15 locuri fiecare