CNA investighează o schemă de corupție la secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova la București

Foto: cna.md

Mai mulți foști angajați ai Secției consulare a Ambasadei Republicii Moldova la București sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu într-o cauză în care sunt suspectați că ar fi perceput taxe de la cetățeni pe care nu le-ar fi introdus în registrele contabile ale misiunii.

Este vorba despre plățile pentru adeverințele, eliberate de Consulat, care urmau a fi prezentate pentru schimbarea permiselor de conducere moldovenești în românești.

Potrivit datelor anchetei, taxa oficială pentru eliberarea unei adeverințe este de 35 de euro, iar aceste sume nu ar fi fost reflectate în contabilitatea misiunii. Estimativ, ar fi vorba despre o sumă de peste 30 000 de euro care nu ar fi fost încasată de Consulat, banii fiind însușiți de persoanele responsabile de eliberarea acestor acte.

De menționat că, informația despre pretinsa schemă a ajuns la CNA în septembrie 2020, ulterior fiind inițiată o urmărire pentru verificarea acesteia. La data de 22 octombrie, doi ofițeri ai CNA s-au deplasat la Ambasada Republicii Moldova la București pentru a desfășură audieri și pentru a ridica acte de evidență în scopul investigării informației.

Investigațiile continuă în acest caz, iar cu detalii vom reveni, după analizarea tuturor probelor și circumstanțelor faptei.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Distribuie