Compania olandeză din domeniul IT, Payingit interesată în dezvoltarea unei afaceri în Moldova

Foto: mei.gov.md

Oportunitățile de investiții în sectorul IT din Republica Moldova au fost discutate astăzi, de către conducerea Ministerului Economiei și Infrastructurii cu reprezentanții companiei olandeze Payingit.NL, care este specializată în servicii de IT și BPO (Business process outsourcing), de asemenea, aceasta prestează servicii și soluții software.

În acest sens, secretarul de stat al MEI, Mihail Lupașcu, le-a prezentat facilitățile și oportunitățile investiționale atractive și competitive pe care le oferă sectorul TIC, dar și potențialul resurselor umane din Republica Moldova, menționând că, Guvernul de la Chișinău a oferit un cadru legislativ preferențial pentru industria IT și vine cu politici dedicate acestei industrii.

Pentru consolidarea sectorului TIC și extinderea potențialului acestuia, în ultimii 5 ani, au fost implementate o serie de politici pentru susținerea sectorului sub umbrela Strategiei „Moldova Digitală 2020” și a strategiilor dedicate creșterii competitivității industriei IT.

Totodată, secretarul de stat, a menționat că principala inițiativă dedicată dezvoltării industriei IT este Legea nr.77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, accentuând că la data de 1 ianuarie 2018 și-a început activitatea primul parc IT în Republica Moldova, iar până în prezent, numărul rezidenților a depășit cifra de 700 companii, dintre care 172 au devenit rezidente în anul 2020. În pofida constrângerilor impuse de pandemie, cifra de afaceri realizată de către rezidenții Moldova IT park în anul 2020 a depășit cu 25% venitul prognozat și a constituit peste 5 miliarde lei, iar circa 80% fiind export de servicii.

„Republica Moldova oferă un şir de facilități de care pot beneficia potențialii investitori, iar datorită eforturilor noastre pe diferite dimensiuni, sectorul TIC rămâne unul dintre cele mai dezvoltate și dinamice sectoare ale economiei naționale. Încurajăm antreprenorii și potențialii investitori să dezvolte și să promoveze soluții digitale în țara noastră. Mai mult, Moldova IT Park” oferă regim fiscal special pentru companiile înregistrate în parc, care include impozitul unic de 7% care încorporează toate impozitele și taxele plătite de o companie IT. Totodată, acest regim presupune simplificarea administrării fiscale, reducerea poverii fiscale și prezența virtuală a rezidenților”, a punctat secretarul de stat.

În același context, secretarul general al MEI, Lilia Palii, i-a informat pe reprezentanții Payingit că rezidenții Moldova IT Park pot atrage forță de muncă străină în condiții preferențiale, ca urmare a adoptării inițiativei „IT visa”. Această inițiativă oferă un cadru legal facil în domeniul migrației pentru specialiști IT străini și manageri IT angajați de un rezident al parcului IT, pentru activitate profesională pe teritoriul Republicii Moldova.

Directorul comercial al Payingit, Cees Maat, a apreciat succesele Republicii Moldova în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informaționale, gradul de dezvoltare și efectele pozitive ale politicilor aplicate în țara noastră, dar și deschiderea MEI față de cerințele partenerilor de business, inclusiv atenția alocată investitorilor. De asemenea, Cees Maat a menționat despre înregistrarea afacerii în țara noastră și intenția de a construi în Republica Moldova un hub de servicii pentru întreaga regiune.

Distribuie