Dodon s-a lăudat cu filmele despre istoria Moldovei

Redactor: Diana Enache

Igor Dodon și-a prezentat raportul de activitate pentru 3,5 ani de mandat. De la început, președintele a ținut să menționeze rezultatele sale cu privire la menținerii statalității și neutralității țării, promovarea istoriei Moldovei, a limbii „moldovenești” și a valorilor creștine, în special, a familiei tradiționale. Șeful statului a reamintit de manualele și cărțile pe care le-a editat, de filmele despre istoria Moldovei și de faptul că nu a admis deschiderea unui oficiu al NATO în Republica Moldova…

Pe locul doi în raportul său de activitate prezidențială sunt inițiativele legislative de majorări de pensii, salarii, indemnizații și alte ajutoare, care au fost aprobate de parlamentari, inclusiv despre dublarea salariilor medicilor, lucru pe care, de asemenea, și-l atribuie, numindu-l un „revoluționar”. Președintele a vorbit și despre suportul pentru agricultură, care a fost și va fi oferit de stat, tot la inițiativa sa. La capitolul justiție, principalul său scop a fost să o scoată în capăt cu dosarele privind frauda bancară și zice că, datorită lui, există deja progrese în această privință.

Drept succese ale sale, Dodon spune că sunt și cele opt întâlniri pe care le-a avut cu Vadim Krasnoselski, liderul de la Tiraspol pe care recent l-a numit „președinte al Transnistriei”. Președintele spune că datorită lui s-au rezolvat problemele cu pământurile de la așa-zisa frontieră, problema legată de accesul transportului înmatriculat în regiunea transnistreană pe întreg teritoriul Republicii Moldova ș.a.

Distribuie