Germania a donat 8 echipamente de ventilare pulmonară instituțiilor medicale din țară

Foto: msmps.gov.md

Germania a donat 8 aparate de ventilare pulmonară destinate pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19. Echipamentele au fost oferite Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Republican „Timofei Mosneaga”, Centrului COVID din Chișinău și spitalului raional din Ceadâr-Lunga.

“În numele cetățenilor Republicii Moldova și lucrătorilor medicali, exprim recunoștința pentru tot suportul oferit din partea Germaniei, în perioada pandemiei. Ventilatoarele pulmonare sunt vitale pentru tratarea pacienților cu forme grave ale bolii, care în ultima perioadă sunt în creștere. Mulțumim personalului medical implicat în tratarea acestora, pentru profesionalism și munca titanică depusă în această perioadă complicată”, a declarat secretarul de Stat al MSMPS,  Alexandru Holostenco.

“Donarea de echipamente pentru sistemul medical sunt o manifestare a solidarității Germaniei cu poporul din R. Moldova. Suntem bucuroși că avem posibilitatea să ajutăm personalul medical, dar și pe toți cei care, fiind în prima linie, se dedică și riscă cu propriile vieți”, a menționat Ambasadorul Republicii Federale a Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger.


Menționăm că, în luna mai curent, Republica Federală Germania a donat costume de protecție personalului medical din prima linie în lupta cu COVID-19. Prin intermediul Societății Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ), Germania a achiziționat alte două echipamente de ventilare pulmonară Hamilton C1 pentru utilizare în terapie intensivă, care au fost transmise în Transnistria, în luna septembrie.

Informăm că, echipamentele donate au o valoare totală 4,7 milioane de lei.

Distribuie