Guvernul extinde domeniile de competență ale conducerii Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale

Funcțiile de conducere din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) vor putea fi ocupate și de către persoanele cu studii în domeniul dispozitivelor medicale și/sau ingineriei biomedicale. 

Guvernul a votat astăzi proiectul ce prevede excluderea limitelor de angajare la nivel managerial în cadrul instituției. Până în prezent, la aceste funcții erau acceptați doar candidații cu studii în domeniul medicinii și/sau farmaceutic.

Modificările operate au drept scop fortificarea capacităților AMDM și îmbunătățirea proceselor de management în toate domeniile de competență. Astfel, prin excluderea limitelor de angajare, conducătorilor li se oferă atribuții mai largi nu doar în domeniul medico-farmaceutic, dar și în domeniul dispozitivelor medicale. 

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale fiind autoritatea competentă de reglementare în domeniul dispozitivelor medicale, este necesar ca organizarea activității acesteia, la nivel de management să poată asigura consolidarea statutului cu expertiza și încrederea în informațiile exacte și furnizate la timp, în toate domeniile de competență, inclusiv în domeniul dispozitivelor medicale se arată în documentul aprobat astăzi de membrii Executivului.

Distribuie