Încă o fântână, renovată la inițiativa Poliției de Frontieră (FOTO/VIDEO)

Foto: border.gov.md

Cea de-a șasea fântână, reconstruită și amenajată de polițiștii de frontieră în acest an, a fost inaugurată astăzi în prezența conducerii Poliției de Frontieră, ministrului Afacerilor Interne și efectivului din subdiviziunile de frontieră cu sediul la Chișinău.

Fântână datează din anul 1992 și este amplasată în raza teritoriului administrativ al comunei Stăuceni, mun. Chișinău. La începuturi călătorii aveau posibilitatea să facă un popas și să își potolească setea, însă în ultimii ani lucrul acesta nu s-a mai putut face din cauza stării deplorabile. Astfel, în luna octombrie curent au fost inițiate lucrările de reabilitare a fântânii, curs inițiativei fiind dat de către efectivul Direcției Regionale Centru, personalul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Chişinău, Asociaţia Sindicală „FRONTIERA”, Inspectoratul Național de Securitate Publică, reprezentanții Preturii sectorului Râșcani și Combinatului de vinuri „CRICOVA” SA.

„Respect și recunoștință dumneavoastră care ați depus efortul și dorința de renovare a fântânii, salubrizare a teritoriului adiacent, cât și curățarea izvorului. Împreună am reușit să mai înscriem în acest an un eveniment frumos ce va rezista în timp. În mod inevitabil, umanitatea înfățișată prin „Grija față de semeni” a fost atinsă de instituția pe care o conduc, dar și un exemplu care, sperăm va fi urmat în viitor de alte generații.” a menționat șeful Poliției de Frontieră Corneliu Groza.

Ministrul de Interne Pavel Voicu adresat mulțumiri tuturor celor ce au contribuit la renovarea acestei fântâni. „Într-adevăr este o acțiune nobilă din partea dvs. și ne mândrim. Pentru fiecare cetățean, oaspete, călător care va face un popas la această fântână va fi o bucurie, servind apă și admirând locația de o frumusețe rară. Atunci când ne consolidăm eforturile și dorințele putem face lucruri deosebite. Sunt convins că aceste acțiuni vor avea o continuitate.” a conchis domnul Pavel Voicu.

Evenimentul a continuat oficierea slujbei de sfințire a fântânii de către un sobor de preoți de la Mănăstirea Ciuflea. Totodată a fost citit decretul Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove privind numirea preotului militar al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Teodor Spătaru.

Reiterăm că deși anul 2020 este marcat de pandemie și atenția Poliției de Frontieră rămâne a fi concentrată în mare parte pe măsurile întreprinse pe linia prevenirii riscului de infectare cu Covid-19, totuși mai multe acțiuni sociale, printre care:
– De ziua Drapelului de stat, au fost inaugurate patru drapele de dimensiuni mari, în puncte vizibile la frontiera Republicii Moldova: Costești, Palanca, Ungheni și Giurgiulești.
– De ziua Independenței Republicii Moldova, au fost readuse la viață două izvoare și cinci fântâni. Astăzi, mulți din localnici, călători, dar și angajații Poliției de Frontieră se bucură de apă potabilă.
– De ziua Înverzirii Plaiului Natal, au fost identificate terenuri pârloage din proximitatea punctelor de trecere a frontierei și sectoarelor de frontieră pentru împădurirea acestora, astfel că putem spune că suntem nu doar pentru o frontieră sigură, dar și mai verde.

Distribuie