Începe înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2022-2023

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat Orarul înscrierii copiilor în clasa I pentru anul de studii 2022 – 2023. Astfel, din 1 aprilie 2022, părinții pot depune actele pentru înscrierea copiilor în clasa I, care în mod tradițional, se va desfășura în două etape.

Prima etapă va fi organizată în perioada 1 aprilie – 13 iunie. În această perioadă părinții copiilor care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar din districtul școlar corespunzător instituției de învățământ vor depune cererea și actele necesare.

După prima etapă, rezultatele înscrierii copiilor în clasa I vor fi afișate la 13 iunie. De asemenea, pe site-ul instituțiilor de învățământ și al organului local de specialitate în domeniul învățământului va fi prezentat numărul de locuri rămase libere după depunerea actelor în prima etapă.

A doua etapă va fi organizată în perioada 14 iunie – 29 august. În această perioada vor fi înscriși copiii, care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar și nu au reușit să fie înscriși în prima etapă, iar pe locurile rămase libere, copiii din alte districte școlare. 

Lista finală a copiilor înscriși în clasa I va fi afișată public la 30 august 2022.

Setul de acte necesare pentru înscriere este disponibil aici, de asemenea  și modelul de cerere care urmează a fi completat de către părinte/reprezentantul legal al copilului.

Distribuie