Intervalul pentru administrarea dozei booster a fost redus de la șase la patru luni

Începând cu 21 februarie curent, persoanele pot administra doza booster după patru luni de la încheierea schemei complete de vaccinare pentru a menține nivelul de protecție împotriva COVID-19. În acest context, Ministerul Sănătății a emis un Ordin prin care termenul pentru administrarea dozei booster a fost redus de la șase la patru luni, în conformitate cu recomandările Comitetului Național Consultativ de Experți în domeniul Imunizărilor.

Totodată, persoanelor eligibile pentru doza booster de vaccin, care au suportat COVID-19 fiind vaccinate cu schema completă, li se va administra doza booster la un interval de minim 14 zile după însănătoșire.

Booster reprezintă o doză de vaccin administrată persoanelor de peste 12 ani care au finalizat schema primară de vaccinare (una sau două doze de vaccin anti-COVID-19, în funcție de tipul vaccinului). În Republica Moldova au fost vaccinate cu schema completă 1 031 212 persoane, iar alte 233 899 au beneficiat de doza booster.

Distribuie