INTERVIURI//Stela Botez: „Am ales câțiva ani să trăiesc în chirie pentru a investi în muzică”

De Diana Enache

La câte activități are, nici nu a simțit carantina, deși acum muzica e mai mult pe locul 2. Cu toate acestea, Stela Botez planifică să lanseze în viitorul apropiat multe melodii pentru a surprinde.

1. Cei mai mulți oameni te cunosc de pe scenă, de la radio sau de la TV în special pentru muzică. De când ai descoperit această pasiune?

Semne că aș putea cânta, am început să dau chiar din fașă, apoi de la grădiniță deja eram foarte cântăcioasă și părinții mei au planificat sa mă dea la școala muzicală, ceea ce s-a și întâmplat, iar prima dată când am urcat pe scenă aveam 11 ani și am cântat la Casa de Cultură din satul de baștină, Pleșeni.

2. Te rog să ne povestești istoria/legenda pseudonimului „Fata cu cobza”

„Fata cu cobza” este numele proiectului meu, iar pseudonimul scenic mi-a rămas Stela Botez. Odată cu participarea mea la diverse concursuri de folclor din România, oamenii nu rețineau numele meu din multitudinea de tineri interpreți de folclor, și publicul a început să îmi zică „fata cu conza”. Mie mi-a plăcut această poreclă și am luat-o drept titlu pentru proiectul meu folcloric. Câte puțin „Fata cu cobza” se extinde si pentru alte proiecte muzicale și pot spune că devine în timp un pseudonim. Până și cartea recent lansată, Etnoromanul poartă titlul de „Fata cu cobza” și este o lucrare ce îmbină o poveste fictivă de iubire în stilul strămoșilor noștri cu o cercetare științifică despre zona de Sud a Moldovei, zona folclorică pe care o reprezint cu drag.

3. Cât timp îți ocupă zilnic plăcerea de a cânta?

Sunt zile în care nu cânt deloc, fie pentru că urechile și vocea au nevoie de odihnă, fie pentru că sunt ocupată cu altceva, or in perioada actuală de pandemie muzică din păcate a trecut pe planul 2.

4. Cum petreci sărbătorile familiale? Se mai întâmplă să fii acasă?

Particip la sărbătorile familiale doar dacă este vorba despre zile de naștere a oamenilor dragi, dar de sărbătorile calendaristice, precum Crăciunul, de obicei muncesc.

5. Cât costă în zilele noastre să ai ce cânta? O piesă? Un videoclip? Un album?

Cariera artistică este o investiție destul de mare pentru că studiile muzicale, instrumentele muzicale, piesele, videoclipurile, costumele scenice, costă mult. Eu dacă aș număra banii investiți în creațiile mele, mi-ar ajunge să cumpăr un apartament, iar eu am ales câțiva ani să trăiesc în chirie pentru a investi în muzică.

6. Cum a afectat epidemia viața ta de interpretă?

Epidemia este o lecție pentru toată lumea, iar pe mine personal nu pot spune că m-a afectat pentru că eu mereu am avut mai multe job-uri și pur și simplu continui să muncesc chiar dacă pe alt segment în strânsă legătură cu creația.

7. Ai lansat recent o piesă nouă. Cum ai trecut de la folclor și muzică populară la pop?

Recent am lansat piesa „Visul dorului” care este în stil pop și face o trecere ușoară de la creația mea populară spre alt gen de muzică. Pe viitor voi lansa mai multe piese în așa stil și sper să placă publicului, or eu dintotdeauna am abordat mai multe genuri de muzică.

8.  În ultimii ani ai îmbinat frumos muzica și televiziunea. A fost o întâmplare sau o dorință de mulți ani?

Povestea mea cu televiziunea este destul de interesantă. Când eram foarte mică mimam prezentatoarele de știri de la televizor și îmi doream să fiu și eu ca ele. Ulterior am început să învăț muzică și uitasem de pasiunea pentru prezentatoare TV. Pe neașteptate am primit propunerea de a face parte din echipa de prezentatori de matinal, iar eu am acceptat provocarea amintindu-mi despre visul meu din copilărie. Și chiar dacă mi-a fost greu la început, m-am ambiționat să învăț meseria asta din mers și sper că astăzi ma descurc destul de bine.

9. Care este scopul pe care încă nu l-ai realizat?

Mereu este loc de mai bine în toate și scopurile mele apar pe parcurs din diverse necesități, cert este că mă strădui să le îndeplinesc. Am foarte multe planuri pe agenda mea de lucru și trebuie să muncesc mult pentru ele.

10. Ce ai planificat pentru viitorul apropiat?

Pentru viitorul apropiat mi-am planificat să lansez una câte una piesele deja realizate și acestea sunt altceva decât muzică populară, deci sper să surprind publicul și cu alte idei artistice.

Distribuie