Intoxicaţiile cu ciuperci continuă să provoace suferințe populației

Intoxicațiile cu ciuperci înregistrate în perioada 16.11.20 până la 25.11.20 la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă să aducă prejudicii sănătății populației și chiar să ia vieți omenești.  Populația, în continuare, fără nici o teamă, recoltează ciuperci din păduri și parcuri, le comercializează în condiții antisanitare pe marginea drumurilor și traseelor auto fără nicio implicare a autorităților competente.

În perioada indicată, numărul intoxicațiilor a crescut până la 190 de cazuri cu afectarea a 270 persoane dintre care 61 copii, inclusiv 4 decese. Este regretabil că sporește numărul cazurilor cu afectarea mai multor membri ai unei familii, dar nu în ultimul rând a copiilor.

Astfel, la 25 noiembrie curent a fost înregistrat un caz ieșit din comun, când capul unei familii, un bărbat din s.Tabora din raionul Orhei, în rezultatul recoltării ciupercilor din pădurea localității, a pus în pericol viața a 6 (șase) membri ai familiei, dintre care 4 copii minori – anul nașterii 2008, 2009, 2013, a celui mai mic de doar de 1,5 anișori (n.2019)și a unei persoane din s.Curchi, același raion, aflată în ospeție.

Un caz cu afectarea a 5 persoane dintr-o familie a fost înregistrat în raionul Telenești. Au mai fost înregistrate cazuri multiple cu afectarea a 4 persoane (7 cazuri de urgențe de sănătate publică) în raioanele Orhei – 3 cazuri; Florești – 2 cazuri; Criuleni și  Edineț câte 1caz. Cazuri de intoxicație cu afectarea a 3 persoane au fost înregistrate 7 în Florești, Bălți, Dubăsari, Strășeni, Nisporeni, Telenești, Soroca și câte 2 persoane în 28 de cazuri de urgențe în sănătate publică (câte 3 cazuri: Orhei, Sângerei, Edineț; câte 2 cazuri în raioanele Florești, Nisporeni, Hîncești, Chișinău, Șoldănești, Briceni; câte 1 caz în Comrat, Strășeni, Ialoveni, Rezina, Bălți, Fălești, Cimișlia).

Cu siguranță, consumatorii care își pun în pericol propria viața și sănătate în rezultatul consumului ciupercilor otrăvitoare, ori condiţionat comestibile, nu conștientizează că cheltuielile estimative suportate de instituțiile medicale sunt destul de mari și constituie pentru formele medii și grave între 7000 și 14 mii lei.

ANSP  informează populația de nenumărate ori că intoxicaţiile cu ciuperci sunt provocate în exclusivitate de atitudinea neglijentă a „culegătorului” și indiferența „cumpărătorului” și că ele pot fi prevenite cu eforturi comune.

Primele semne clinice pot apărea peste 2 ore de la consumul ciupercilor prin apariția de: greaţă, vomă, diaree, transpiraţia excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Peste 6 ore – pot apărea dureri de cap, ameţeli şi stării de vomă, pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).

Trebuie să reținem că nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creştere și recoltare, miros.

Pentru solicitarea primului ajutor în caz de intoxicație cu ciuperci:

  • Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitate.
  • Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
  • Persoana afectată trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activităţii fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mişcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbţia toxinelor în sânge).

 În scopul evitării intoxicaţiilor cu ciuperci, Agenția Națională pentru Sănătate Publică insistă în respectarea  următoarelor recomandări:

  • consumaţi doar ciupercile cumpărate din locuri autorizate;
  • evitați procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate care le comercializează pe marginea drumului, traseului auto;
  • ciupercile sunt interzise în alimentația copiilor;
  • ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiștilor sunt toxice;
  • ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie culese și consumate deoarece în ciupercile bătrâne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insecte;
  • bucatele cu ciuperci nu se recomandă să fie păstrate mai mult de 24 ore;
  • ciupercile se consumă în stare foarte proaspătă, dar nu crude;
  • nu aruncați resturile de ciuperci și bucatele preparate, care au provocat intoxicația-ele vor fi ridicate de specialiștii care vor cerceta cazul de intoxicație.

ATENŢIE!Conştientizarea de către fiecare persoană a pericolului intoxicațiilor cu ciuperci şi respectarea recomandărilor expuse vor minimaliza riscul intoxicațiilor cu ciuperci.

Distribuie