Ion Chicu a felicitat cetățenii de Ziua Independenței

Prim-ministrul Ion Chicu a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 29 de ani de Independență față de URSS.

Dragi concetățeni,

Cu ocazia aniversării a 29-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova adresez cele mai calde urări de bine și sănătate tuturor moldovenilor din țară și de peste hotarele țării.

Ziua Independenței este ocazia perfectă de a oferi copiilor noștri o lecție de istorie și patriotism. Este un prilej de a sensibiliza generația tânără despre sacrificiile predecesorilor noștri pentru a face din țara noastră una mai bună.

Țările cu tradiții seculare au demonstrat că anume patriotismul este formula sacră pentru dezvoltarea și prosperarea unei națiuni.

Este important să credem, să respectăm și să susținem, să ne implicăm și să ne mândrim că suntem parte din ceea ce numim Republica Moldova.

Astăzi marcăm Ziua Independenței altfel.

Motivul este evident – întreaga omenire se confruntă cu o criză fără precedent generată de noul coronavirus. Suntem recunoscători medicilor, polițiștilor, dar și tuturor persoanelor dedicate, care luptă împotriva acestui virus. Pentru a putea face față acestei provocări, dar și multor altor încercări și crize, este necesar să fim uniți. Uniți pentru binele Republicii Moldova! Uniți pentru viitorul luminos al Republicii Moldova!

Împreună, realizăm un șir de inițiative pentru a atenua impactul negativ al pandemiei asupra economiei țării. Este îmbucurător să vedem că în pofida greutăților, aceste intervenții sunt susținute și de sectorul corporativ, de societatea civilă, de cetățeni și de partenerii noștri de dezvoltare. Ajutorul de care beneficiem din partea altor state este o mărturie a bunăvoinței și solidarității de care ne bucurăm pe plan internațional.

Am tratat actuala criză ca o oportunitate de a iniția reforme pentru revitalizarea economiei în beneficiul cetățenilor. Implementăm reforme pentru dezvoltarea unei infrastructuri calitative în sate și orașe, pentru modernizarea sectorului agricol, care în acest an a fost lovit de secetă și alte intemperii, pentru lansarea unor Platforme Industriale Multifuncționale care vor genera locuri de muncă. Ne adaptăm la noile realități provocate de pandemie și am transformat situațiile dificile în lecții utile. Astfel, am folosit instrumentele IT pentru a promova educația la distanță. Toate aceste momente dificile ne călesc și ne unesc pentru a deveni mai puternici.

Dragi prieteni!

Cu toții ne dorim o țară prosperă și sigură, în care să ne bucurăm de condiții confortabile, de o infrastructură bună, de educație de calitate și de un sistem de sănătate dezvoltat. Putem atinge acest obiectiv împreună, manifestând voință, solidaritate și curaj.

29 de ani de independență este deja o realizare, este o filă importantă în biografia fiecărui cetățean și este o filă din istoria țării. Ne dorim să păstrăm și să promovăm valorile noastre naționale și tot ceea ce am obținut până acum. Sunt sigur că vom reuși!

Ziua Independenței este ziua în care ne amintim că puterea noastră este în unitate. Să uităm de diferențe și să ne unim eforturile pentru ca împreună să muncim pentru prosperarea și independența țării noastre.

La Mulți Ani, Republica Moldova!

La Mulți Ani, stimați cetățeni!

Ion Chicu,

Prim-ministrul Republicii Moldova

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *