La Sângerei, un permis de conducere costă 500 de euro

Foto: cna.md

Un șomer din Sângerei a fost reținut de ofițerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA și procurii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit de la o femeie 500 de euro pentru a o ajuta să-și perfecteze permisul de conducere, categoria B.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor angajați ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți şi că îi poate determina pe aceştia să o favorizeze pe femeie la examenele teoretice și practice. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins și primit 500 de euro.

Reținerea a avut loc în această dimineața, în Sângerei, iar bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA. În prezent, ofiţerii CNA desfăşoară acţiuni pentru stabilirea altor suspecţi care ar fi acţionat împreună cu reţinutul. Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unități convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție Nord conduce urmărirea penală în acest caz.

Distribuie