Lucrările de construcție a apeductului magistral Prut-Fălești au fost finalizate

Foto: madrm.gov.md

Lucrările de construcție-montaj a apeductului magistral Prut-Fălești,  cu o lungime de circa 18 km, au fost finalizate. Apa din râul Prut a ajuns la stația de tratare a apei din orașul Fălești. Valoarea totală a lucrărilor a constituit circa 35,15 milioane de lei, banii fiind alocați din bugetul statului prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Construcția apeductului a avut loc în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord,  iar recent,  avut loc recepția la terminarea lucrărilor, în prezența autorităților locale, reprezentanților ADR Nord și a agentului economic care a efectuat lucrările de construcție.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a subliniat, în cadrul evenimentului, importanța acestui proiect vital atât pentru orașul Fălești, cât și pentru localitățile din raion. „Lucrările prevăzute în devize au fost executate în volumele și termenii stabiliți în contract. Următorul obiectiv este ca apa potabilă să ajungă în casele locuitorilor orașului Fălești. Acest lucru urmează să fie realizat în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană”, a menționat șefa ADR Nord. Totodată, directorul ADR Nord a menționat că obiectivul de a aduce apa potabilă în casele cetățenilor este un important domeniu de intervenție atât la nivel regional, cât și la nivel național.

Prin realizarea acestui proiect de dezvoltare regională s-a urmărit crearea soluțiilor locale și regionale pe termen mediu și lung pentru asigurarea cu apă potabilă din râul Prut a locuitorilor orașului Fălești, contribuind astfel la dezvoltarea economică, protecția mediului și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În perspectivă, proiectul prevede crearea condițiilor pentru conectarea la apeduct a încă 69 de localități din raionul Fălești și 5 localități din raioanele Ungheni și Glodeni.

Notă: Lucrările de construcție-montaj a vechiului sistem de alimentare cu apă din râul Prut a localităților din raionul Fălești au demarat în anul 1984. Până în prezent, în acest sistem au fost investiți peste 100 milioane de lei. Noul apeduct Prut-Fălești, reconstruit în cadrul noului proiect implementat de ADR Nord, are capacitatea să alimenteze cu apă potabilă întreg raionul Fălești.

Distribuie