MAEIE va continua să facă tot ce este legal pentru organizarea conformă a dreptului la vot în străinătate

Foto: mfa.gov.md

Ministrul Oleg Țulea a discutat în format de videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova despre procesul organizatoric al votului în străinătate. În acest sens, șeful diplomației moldovene a punctat că MAEIE a informat, în mod sistematic și operativ Comisia Electorală Centrală dar și opinia publică, în legătură cu situația privind votul în străinătate, inclusiv în ziua alegerilor, despre aglomerațiile de cetățeni în jurul secțiilor de vot. În aceste zile, misiunile diplomatice și oficiile consulare au evaluat măsurile suplimentare care pot fi adoptate în baza prevederilor legale pentru organizarea cât mai bună și în condiții de siguranță a votului în străinătate, fiind prezentate bunele practici înregistrate în secțiile constituite în Irlanda.

Concomitent, în cadrul videoconferinței, a fost comunicată informația că aglomerațiile de cetățeni în apropierea secțiilor de votare au generat multiple sesizări ale organelor de control a ordinii publice și din partea autorităților locale din mai multe state, care indică neconformarea la cerințele impuse în context epidemiologic. În acest context, MAEIE reiterează apelul către membrii diasporei de a respecta cu strictețe normele sanitare solicitate de autoritățile țările străine care au permis cetățenilor moldoveni realizarea dreptului electoral în pofida provocărilor pandemiei COVID-19 cu care se confruntă acestea.

În cadrul celor 139 de secții de votare, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a pus la dispoziția în calitate de președinți ai Birourilor Electorale ale Secțiilor de Votare (BESV) în străinătate – o echipă de 112 angajați ai instituțiilor serviciului diplomatic, personal atât din cadrul misiunilor, ambasadelor și consulatelor noastre din străinătate, cât şi din centrala MAEIE, suplimentar la cei 27 de președinți convocați din cadrul diasporei din registrul CEC, singura autoritate care coordonează și conduce procesul electoral. În acest context, apreciem înalt și contribuția membrilor BESV dar și voluntarilor care în pofida riscurilor de sănătate au activat în cadrul secțiilor de votare.

În cadrul videoconferinței, ministrul Oleg Țulea a solicitat prezentarea recomandărilor menite să înlăture carențele care au fost observate pe parcursul votării de duminică, precizarea eventualelor riscuri care pot fi anticipate și formularea soluțiilor de gestiune a riscurilor respective, fiind punctate următoarele priorități:

  1. prevenirea aglomerațiilor de persoane;
  2. gestionarea mai bună a fluxurilor de alegători;
  3. interacțiunea cu autoritățile locale și organele de supraveghere a ordinii publice în ziua alegerilor;
  4. eficientizarea procesului de votare prin suplinirea de personal, echipament și rechizite electorale;
  5. impactul înăspririi restricțiilor și măsurilor sanitare de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 sau altele care pot avea impact asupra funcționalității secțiilor de votare;
  6. alte sugestii pentru a diminua riscurile de contaminare a personalului BESV și a alegatorilor;

După colectarea acestor informații urmează a fi informată Comisia Electorală Centrală pentru dispunerea acțiunilor privind îmbunătățirea condițiilor de votare în cadrul secțiilor care un înregistrat un flux mai mare de alegători.

Distribuie