MAI a primit o donație de peste 73 de mii de doari, sub formă de echipament

Redactor: Diana Enache

Un lot de echipamente în valoare totală de peste 73 de mii de dolari americani a ajuns la Ministerul Afacerilor Interne. Donația din partea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova și Guvernul SUA și este destinată pentru pregătirea angajaților din instituție.

Lotul conține mai multe tipuri de echipamente individuale și de grup, care vor fi utilizate la lecțiile practice din cadrul Centrului Integrat de Pregătire în domeniul Aplicării Legii. Acestea pot asigura pregătirea fizică și tactică a peste 1000 de angajați ai MAI, care participă anual la cursuri de formare inițială și continuă. Este vorba despre măști de protecție împotriva loviturilor din timpul antrenamentelor, genunchiere, cotiere, veste anti-înjunghiere, detectoare de metale, bastoane pentru dirijarea traficului rutier, centuri tactice, manechine pentru antrenamente de salvare, etc. Grație echipamentelor donate de PNUD și SUA, cursanții Centrului au posibilitatea să își mențină o stare bună a sănătății, dezvoltându-și viteza, forța, rezistența, dar și să prevină anumite probleme de sănătate care pot să apară în urma efortului profesional.

În prezent 247 de subofițeri participă în instruirea inițială cu durata de patru luni, organizată de CIPAL. În contextul pandemiei de COVID-19, lecțiile se desfășoară online. Conform Strategiei de dezvoltare a poliției, în anul curent, centrul trebuie să asigure formarea inițială și continuă a peste 600 de subofițeri.

În anul 2019, CIPAL a beneficiat de asistență în valoare de circa 59 de mii de dolari SUA din partea PNUD și SUA pentru operaționalizarea procesului de instruire.

Distribuie