Maia Sandu a vizitat raionul Nisporeni, unde a discutat cu oamenii despre situația din țară

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vizitează astăzi mai multe localități din raionul Nisporeni. Prima întâlnire a fost în comuna Vărzărești, unde șefa statului a vorbit cu oamenii despre cele mai stringente probleme ale momentului.

„Aici, la fel ca în toată țara, oamenii sunt îngrijorați de războiul ce se întâmplă chiar la hotarele noastre și de consecințele lui, pe care le resimțim în prețurile tot mai mari la alimente și la carburanți”, a spus Președinta Maia Sandu. Totodată, doamna Maia Sandu a menționat că autoritățile fac tot posibilul pentru a menține pacea și siguranța cetățenilor, iar problemele cu care ne confruntăm pot fi depășite prin muncă și solidaritate.

Președinta le-a vorbit localnicilor și despre lansarea în curând a Programului „Satul European”, prin care vor fi finanțate proiecte pentru dezvoltarea comunităților. În acest context, șefa statului a făcut apel ca banul public să fie cheltuit corect și eficient, astfel încât, în pofida vremurilor grele prin care trecem, să fie continuate planurile de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor.

„M-am bucurat să văd susținerea și aprecierea cetățenilor pentru semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, decizie luată inclusiv pentru că vrem să trăim pașnic, în democrație și prosperitate”, a spus Președinta Maia Sandu.

La finalul discuțiilor, șefa statului le-a mulțumit oamenilor pentru solidaritatea și omenia de care au dat dovadă în aceste zile grele, primind în casele și comunitățile lor mii de refugiați din țara vecină. Prin aceasta, a ținut să menționeze Președinta Sandu, cetățenii au demonstrat că omenia este puterea noastră.

Distribuie