Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei

Foto: presedinte.md

Extinderea și diversificarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene la diverse niveluri,  agenda europeană a Republicii Moldova, dar și situația pandemică au fost printre subiectele discutate astăzi de Președintele Maia Sandu cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru susținerea constantă oferită de Lituania în procesul de modernizare și de euro-integrare a Republicii Moldova. „Am mulțumit pentru sprijinul permanent oferit țării noastre de Lituania în ultimii 30 de ani – sprijin economic și politic, inclusiv în contextul cooperării cu Uniunea Europeană. Am amintit despre faptul că Republica Moldova este prima țară ce a recunoscut independența Lituaniei, în luna mai 1990, și mi-am exprimat speranța în menținerea acestei relații dinamice pe viitor”, a spus doamna Maia Sandu.  

De asemenea, oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova și despre agenda de reforme a țării. „Am discutat despre provocările curente cărora trebuie să le facem față – criza politică și economică, lupta cu pandemia, combaterea corupției și a spălării banilor. Mi-am exprimat hotărârea de a promova în continuare reformele necesare pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova”, a subliniat șefa statului.

La rândul său, ministrul Gabrielius Landsbergis a dat asigurări că Lituania va rămâne un aliat fidel al Republicii Moldova atât în realizarea schimbărilor interne, cât și în plan regional și european.

Distribuie