Maia Sandu s-a vaccinat cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a vaccinat astăzi cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19. „Am făcut acest lucru fără să ezit – pentru sănătatea mea, pentru a-mi proteja apropiații, pentru a nu-i expune riscului pe colegii cu care muncesc. M-am vaccinat și pentru a merge liber în localitățile din țară, ca să mă întâlnesc cu cetățenii”, a menționat șefa statului, după administrarea dozei booster de vaccin.

Chiar dacă în ultima lună, în Moldova, rata de infectare a scăzut, noua tulpină a virusului, Omicron, se răspândește rapid în lume și valul cinci al pandemiei e doar o chestiune de timp, spune doamna Maia Sandu. De asemenea, cifrele arată că cei vaccinați trec mult mai ușor peste boală, dar și că majoritatea pacienților ajunși în terapie intensivă nu s-au vaccinat, foarte mulți dintre ei riscând să rămână cu urmări grave pentru tot restul vieții.

Președinta Maia Sandu a reiterat îndemnul către oameni să se vaccineze pentru a ne proteja și a reveni la viața normală. „Pandemia ne-a răpit, până astăzi, mii de vieți – oameni de diferite vârste și diferite profesii. Putem opri acest lanț al morții împreună și vă chem s-o facem din primele zile ale noului an. Mergeți să vă vaccinați, luați și rudele sau prietenii cu voi. Este cea mai sigură cale să rămânem vii, să ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi, și să revenim la viața normală”, a subliniat șefa statului.

Distribuie