Mașinile parcate ilegal vor fi evacuate

Redactor: Diana Enache

Potrivit noilor reglementări, polițiștii pot dispune deja evacuarea mijloacelor de transport parcate neregulamentar, iar cheltuielile pentru serviciile de ridicare, transportare şi depozitare a acestora vor fi suportate de proprietari.

Ridicarea automobilelor se va face în cazul în care vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare, dacă mijlocul de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public sau dacă este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârşirea contravenţiei.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, procedura de ridicare transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport va fi realizată de agenții economici care urmează a fi contractaţi de către Inspectoratul General al Poliţiei în urma unei licitații publice.

Distribuie