Mediul de afaceri va avea un Avocat al Poporului

Executivul a votat proiectul de lege care prevede instituirea funcției de demnitate publică – Avocatul Poporului pentru drepturile antreprenorilor. Acesta va fi numit de Parlament și va activa în mod autonom față de Avocatul Poporului și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

Avocatul Poporului pentru drepturile antreprenorilor va fi specializat în problemele de protecţie a drepturilor antreprenorilor și va asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale antreprenorilor de către autoritățile publice, de către organizații şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, de către organizaţiile necomerciale şi de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile.

Premierul Ion Chicu a salutat ideea și a subliniat importanța instituirii acestei funcții: „În cadrul nenumăratelor întrevederi pe care le-am avut cu reprezentanții mediului de afaceri, aceștia veneau mereu cu doleanța de a institui funcția de Avocat al poporului care să le apere drepturile. Noi am elaborat proiectul respectiv și suntem deciși să punem în aplicare legea începând cu 1 ianuarie 2021, astfel încât mediul de afaceri să aibă un grad de protecție mai mare”, a declarat premierul.

Distribuie