Membrii Trio Asociat, în dialog cu președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli

Aspectele cooperării în formatul Trio Asociat, au fost discutate ieri, la Bruxelles, în cadrul întrevederii premierului Natalia Gavrilița și a omologilor săi din Georgia și Ucraina, cu președintele Parlamentului European, David Sassoli. 

Premierii celor trei state au remarcat importanța sprijinului Parlamentului UE pentru implementarea cu succes a agendelor europene asumate, precum și pentru promovarea platformei Trio. În acest sens, Natalia Gavrilița a remarcat că parteneriatul celor 3 state care implementează Acorduri de Asociere se bazează pe obiective concrete, iar UE va rămâne principalul partener în realizarea acestora.

De asemenea, șefii de Guverne au menționat că datorită Parteneriatului Estic, relația dintre cele 3 țări a devenit mai strânsă, iar dialogul cu UE mai structurat, ceea ce oferă noi posibilități pentru cooperarea politică, economică și sectorială dintre state. „Așteptăm cu nerăbdare Summitul Parteneriatul estic și suntem convinși că va fi un Summit de succes, orientat spre rezultate concrete în beneficiul cetățenilor noștri”, a menționat Natalia Gavrilița.  

La rândul său, președintele Parlamentului European, David Sassoli, a reiterat disponibilitatea UE de a susține în continuare Republica Moldova, Ucraina și Georgia pe dimensiunea parlamentară în realizarea reformelor stabilite conform agendelor europene.

Distribuie