Mihai Ciobanu își sărbătorește ziua de naștere. Ce vârstă a împlinit?

Cântăreţul de muzică populară Mihai Ciobanu, Artist al Poporului, îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 67-a aniversare. Maestrul Nicolae Botgros spune că Mihai Ciobanu e un artist adevărat, el nu aleargă după glorie şi nu-şi iroseşte timpul pentru a-şi face o popularitate ieftină.

Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953 în satul Bujor, raionul Hânceşti. În 1978 a absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, iar în 1985 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău. Iată câteva repere biografice din viața marelui artist:

  • Începând cu anul 1990, efectuează numeroase turnee în țară, dar și peste Prut, în România.
  • În anul 1993 i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit” al Republicii Moldova, iar în 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.
  • În 2005, Mihai Ciobanu înființează grupul vocal de bărbați „Basarabenii”. În același an, își lansează primul CD, cu primul volum „La Nistru, la mărgioară”, și tot de atunci își desfășoară activitatea în calitate de profesor de canto popular la Colegiul de muzică „Ștefan Neaga”.
  • În anul 2007 este decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, iar în 2010 i se conferă titlul de Artist al Poporului.
  • În 2013, Mihai Ciobanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, iar în 2018 a fost distins cu premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului cultural imaterial al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

De-a lungul carierei sale a înregistrat peste 300 de piese, una dintre cele mai cunoscute fiind „Casa părintească nu se vinde”, pe versurile poetului Grigore Vieru.

La mulți ani, Maestre!

Distribuie