Ministerul Economiei va simplifica procedurile de activitate a IMM-urilor și susține eforturile partenerilor de dezvoltare în acest domeniu

Ministerul Economiei salută lansarea portalului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) – ghidulafacerii.ebrd.md. Pagina web a fost lansată de către partenerii ministerului – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și Fondul pentru Bună Guvernare al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și are drept scop oferirea suportului juridic și consultanței în afaceri IMM-lor.

Prezent la lansarea site-ului, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei, Vadim Gumene a confirmat că antreprenorii de multe ori se confruntă cu o lipsă de informații juridice și administrative și sunt nevoiți să contracteze companii sau experți în domeniu pentru o consultanță în acest sens.

”Noua realitate la care suntem impuși să trecem ne cere noi abordări în gestionarea afacerilor. Ministerul Economiei conștientizează foarte bine acest lucru, de aceasta depunem toate eforturile în elaborarea și punerea în aplicare a unor măsuri de susținere a comunității de afaceri din Moldova. Acum suntem în plin proces de elaborare a Planului de Activitate al Guvernului pentru următorii ani. Documentul va prevedea neapărat reforme care să simplifice procedurile de activitate pentru IMM-uri, să debirocratizeze accesul la resurse financiare care să ajute la modernizarea afacerilor din Moldova”, a subliniat oficialul.

Recent, Ministerul Economiei a consultat public Planul de acțiuni pentru 2021-2022, care cuprinde un compartiment vast de acțiuni pentru susținerea mediului de afaceri, în special a întreprinzătorilor mici și mijlocii. Acțiunile pot fi găsite aici.

Distribuie