Ministrul de externe a discutat cooperarea bilaterală moldo-americană cu Laura Hruby, însărcinat cu afaceri ad interim al SUA la Chișinău

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a primit-o la ministerul de externe pe Laura Hruby, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău.

În cadrul discuțiilor cu diplomatul american, șeful diplomației moldovene a pledat pentru promovarea unui dialog strategic consistent și eficient cu Statele Unite ale Americii, inclusiv prin elaborarea și adoptarea unei foi de parcurs privind consolidarea instituțiilor democratice și a bunei guvernări în Republica Moldova, combaterea corupției, asigurarea securității energetice, dezvoltarea economică și financiară, cooperarea în materie de securitate și apărare.

De asemenea, ministrul Nicu Popescu a reliefat importanța avansării în implementarea reformele necesare pentru a negocia un nou pachet de asistență multianuală în cadrul Programului Compact, care ar putea fi oferită țării noastre de către Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului.

La final, vicepremierul a transmis mulțumiri poporului american pentru suportul oferit în perioada pandemică, în special cele 301 200 de doze de vaccinuri Johnson & Johnson care au ajuns deja la Chișinău prin intermediul platformei COVAX, în cadrul donației totale de 500,000 de doze.

Distribuie