Ministrul Educației s-a întâlnit cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale Kairat Abdrakhmanov

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a avut astăzi o întâlnire cu Kairat Abdrakhmanov, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, aflat în vizită în Republica Moldova.

Agenda reuniunii a inclus subiecte de interes din domeniul implementării Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice și a elaborării Programului pentru anii 2022-2025 privind implementarea Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice.

Cei doi înalți demnitari au discutat despre dezvoltarea politicilor de educație multilingvă, oportunitățile și necesitățile de integrare a educației multilingve în actualul sistem de învățământ din Republica Moldova, precum și perspectivele de cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale cu privire la promovarea educației multilingve. Au fost punctate reușitele înregistrate în anul 2021 de Ministerul Educației și Cercetării și autoritățile publice locale din domeniu în procesul de consolidare a relațiilor interetnice din țară.

De asemenea, oficialii au menționat că este important să fie create și asigurate condițiile necesare pentru reprezentanții minorităților etnice pentru a studia, în paralel, limba română și limba maternă, ceea ce favorizează coeziunea și integrarea lingvistică, socială și profesională și, totodată, contribuie la păstrarea identității etnice și a patrimoniului cultural.

Ministrul Anatolie Topală i-a mulțumit Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale Kairat Abdrakhmanov pentru ajutorul acordat în procesul de implementare a programelor care contribuie la consolidarea relațiilor interetnice în Republica Moldova, exprimându-și susținerea pentru continuarea acestei cooperări.

Distribuie