Municipiile Chișinău și Bălți ar putea beneficia de investiții japoneze pentru proiecte în domeniul protecției mediului

Foto: madrm.gov.md

În municipiile Chișinău și Bălți va fi elaborat un studiu de prefezabilitate pentru a analiza indicatorii privind calitatea aerului, tratarea apelor uzate și gestionarea deșeurilor și a stabili prioritățile de asistență pe termen mediu. Ulterior, Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA) ar putea oferi investițiile necesare pentru soluționarea problemelor din sectoarele nominalizate. Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în comun cu experții Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) au discutat despre subiect, în cadrul unei ședințe în format on-line.

„Este o plăcere să reușim extinderea parteneriatului cu JICA în domeniul protecției mediului și dezvoltării regionale. Vă mulțumim pentru disponibilitatea de a oferi suport în realizarea unei prezentări generale și o analiză a situației în domeniul protecției mediului, în special la compartimentele calitatea aerului, tratarea apelor uzate și gestionarea deșeurilor în municipiile Chișinău și Bălți. Este o primă experiență pentru MADRM de a elabora un studiu de prefezabilitate, având parte de asistență tehnică on-line. Drept rezultat, avem așteptarea de a identifica cel puțin o propunere de proiect pe sector ce ar fi eligibilă pentru asistența JICA. Concomitent cu realizarea studiului de prefezabilitate, va fi elaborat și Planul de acțiuni al ministerului în domeniu pentru anul următor”, a subliniat în cadrul discuțiilor, Secretarul de Stat, Dorin ANDROS.

În cadrul dialogului, părțile au convenit asupra stabilirii priorităților de asistență pe termen mediu din partea JICA, asupra rolului MADRM în procesul de coordonare și supraveghere a studiului de prefezabilitate și au discutat despre o serie de proiecte eligibile pentru finanțare.

În acest context, Secretarul de Stat Dorin ANDROS a reliefat importanța studiului, necesitatea fixării obiectivelor tangibile și planificării financiare în domeniul mediului, menționând că: „MADRM va manifesta deschidere și atitudine pro-activă în vederea colectării datelor și oferirii accesului la datele statistice și tehnice partenerilor de dezvoltare. Un nou studiu de prefezabilitate în sectoarele nominalizate, ne va ajuta să revizuim provocările de mediu în municipiile Chișinău și Bălți”.

Notă: Studiul de prefezabilitate va fi realizat în perioada lunilor decembrie 2020-iunie 2021. Instituțiile participante la elaborarea studiului vor fi: Agenția de Mediu, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Autoritățile Publice Locale ale municipiilor Chișinău și Bălți, întreprinderile private etc. Instituțiile de resort vor beneficia de consultanța experților japonezi, în vederea identificării celor mai optime soluții de îmbunătățire a calității mediului.

Distribuie