Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu eurodeputata Iratxe Garcia

Optica consecințelor economice, cauzate de războiul din Ucraina, dar și impactul acestuia asupra cetățenilor, în special femeilor și copiilor, au fost analizate astăzi, în cadrul unei întrevederi a prim-ministrei Natalia Gavrilița cu eurodeputata spaniolă, Iratxe Garcia, aflată într-o vizită oficială în țara noastră. La ședință au mai participat eurodeputatul Dan Nica și Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mažeiks.

În cadrul ședinței, părțile au exprimat poziția critică față de acțiunile militare din Ucraina și susținerea deciziei de suspendare calității de membru al Federației Ruse în Consiliul Europei și al Consiliului ONU pentru drepturile omului. 

„Republica Moldova își ține în continuare frontierele și casele deschise, pentru a primi refugiați ucraineni, chiar dacă acest război lovește dur economia țării noastre. Ne confruntăm cu o serie de provocări în lanț – criză umanitară, energetică, economică, și în acest context susținerea partenerilor din cadrul UE este esențială pentru Republica Moldova”, a menționat Natalia Gavrilița.

În același timp, prim-ministra a vorbit despre acțiunile, întreprinse de Executiv, în vederea diminuării consecințelor războiului din țara vecină, menționând aici măsurile de susținere și integrare socială  a refugiaților în țara noastră și asigurarea accesului la educație a celor peste 47 000 de copii ucraineni.  

La rândul ei, eurodeputata spaniolă, Iratxe Garcia, a reiterat sprijinul Uniunii Europene în gestionarea crizei refugiaților și a felicitat autoritățile din Republica Moldova pentru progresele înregistrate în procesul de integrare în UE. 

Oficialii au mai discutat despre procesul de implementare al  Agendei de dezvoltare durabilă 2030 și a politicilor de gen, în contextul reformelor inițiate de Guvern.

Distribuie