Necrolog Gheorghe Guțu (1953-2020)

Foto: mecc.gov.md

La 7 decembrie 2020 s-a așternut doliu în lumea sportului din Republica Moldova, s-a stins din viață redutabilul antrenor de haltere Gheorghe Guțu – „Antrenor Emerit” și „Maestru Internațional al Sportului”.

Gheorghe Guțu s-a născut în anul 1953, în Ucraina, regiunea Odesa. A fost primul Maestru Internațional al Sportului la haltere din Republica Moldova, multiplu campion național, membru al Lotului Național de haltere.

Pe parcursul activității sale de peste 45 de ani în domeniul pedagogic a pregătit o pleiadă de sportivi de înaltă performanță: Maeștri ai Sportului, Maeștri Internaționali ai Sportului, multipli campioni și premianți ai Campionatelor URSS, Europene, Mondiale inclusiv și Jocurile Olimpice.

În aceste momente de grea încercare, transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe omul și antrenorul Gheorghe Guțu.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.

Distribuie