Bang Bang -Music Is My Girlfriend  


PSRM cere retragerea proiectului de modificare a Codului Audiovizualului 7 Decembrie, 11:36

Chisinau (IPN).

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a ședinței de joi, 7 decembrie, a proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea Codului Audiovizualului, transmite IPN.

Deputatul PSRM, Vlad Batrâncea, a declarat că prevederile acestui proiect încalcă rezoluția Consiliului Europei și pe cea a OSCE. Potrivit parlamentarului, acest proiect vine să instaureze dictatură și valori antidemocratice. Deputatul a mai spus că în Constituție sunt prevăzute expres libertatea de exprimare, libertatea presei și libertatea de gândire, iar acest proiect vine să le încalce.

Președinta fracțiunii Partidului Comuniștilor, Inna Șupac, a declarat că tentativele anterioare de a introduce în alte proiecte de lege elementul de luptă cu așa-zisa propagandă pro-rusă au fost dur criticate de partenerii țării.

Fiind supusă votului, propunerea socialiștilor nu a fost susținută de majoritatea deputaților prezenți la ședință.

Proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului Audiovizualului este propus de către deputații PDM și PPE. Potrivit PDM, inițiativa are ca scop securizarea spațiului informațional, prin limitarea difuzării și retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informațional-analitice, politice, militare din state care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Copyright © 1998-2012, Radio Plai