O misiune a Băncii Mondiale a evaluat progresul Proiectului Învățământul Superior din Moldova

În perioada 29 noiembrie – 6 decembrie a.c., o misiune a Băncii Mondiale (BM) a evaluat progresul implementării Proiectului Învățământul Superior din Moldova (PÎSM). În cadrul acesteia, reprezentanții BM au desfășurat întruniri online cu echipa Ministerului Educației și Cercetării, echipa de management al proiectului și alți reprezentanți ai autorităților implicate în implementarea PÎSM.

De rând cu analiza progresului privind realizarea obiectivelor de dezvoltare a Proiectului Învățământul Superior din Moldova, în cadrul misiunii, au fost discutate și aspecte privind achizițiile, managementul financiar, aspectele sociale, de protecție a mediului și evaluarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra implementării proiectului.

Mai exact, au fost abordate subiecte ce vizează: elaborarea sistemului unificat de e-admitere la instituțiile de învățământ superior din țară; noul mecanism de finanțare a învățământului superior bazat pe indicatori de performanță; îmbunătăţirea programelor de studii, a curriculei universitare; asigurarea calității învățământului superior ș.a.

Proiectul Învățământul superior în Moldova a fost lansat în anul 2020 și este implementat de Ministerul Educației și Cercetării. Acesta prevede intervenții sistemice pentru îmbunătățirea calității, finanțării și managementului învățământului superior. Proiectul se va încheia în 2025, valoarea creditului acordat de Banca Mondială pentru realizarea acestuia fiind de 35,7 mln. de euro.

Distribuie