Palatul Municipal de Cultură din Bălți a aniversat 50 de ani de la fondare

Foto: mecc.gov.md

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Andrei Chistol a participat la evenimentul dedicat aniversării a 50 de ani de la fondarea Palatului Municipal de Cultură din or. Bălți.

În discursul său, oficialul a menționat că pe parcursul anilor Palatul Municipal de Cultură a promovat și valorificat la un nivel reprezentativ valorile culturale naționale și universale. „Ministerul Educației, Culturii și Cercetării apreciază efortul creativ și realizările notorii ale tuturor generațiilor care, de la întemeierea instituției și până în prezent, timp de jumătate de secol, au asigurat prestigiul instituției, prin promovarea valorilor cultural-artistice autentice”, a subliniat secretarul de stat în domeniul culturii.

În context, Andrei Chistol a decernat diploma de onoare a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pentru rezultate remarcabile în activitatea de creație, contribuție la dezvoltarea și promovarea valorilor culturale naționale colectivelor artistice și administrației instituției.

Menționăm că în cadrul Palatului Municipal de Cultură din or. Bălți activează Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru”, Ansamblul folcloric „Doinița”, Teatrul dramatic „Baștina”, Ansamblurile de muzică și dans popular: „Vîntuleț”, „Flori de tei”, „Miorița”; Formațiile de muzică ușoară: „Orion”,  „Dixieland”, „Folkband”; Ansamblurile de dans modern: „Flagrant”, „Grație”, „Imperiu”, „Galaxy dance”, „Secret”; Studiourile artistice: „Indigo”, „Metronom”, „Menestreli”, „Fashion vizits”, „Do-Re-Mi”;  Cercurile sportive: „Okinava”, „Trenajor”, „Aikido”.

Distribuie