Peste 300 de cauze penale de sustrageri de pe carduri bancare pornite de la începutul anului

politia.md

Poliția Republicii Moldova atenționează că în ultimul timp s-a atestat o creștere în domeniul fraudelor cu utilizarea cardurilor bancare, a clienților mai multor bănci din țară. De la începutul anului, Poliția a pornit 300 cauze penale de sustrageri de pe carduri bancare, cu prejudiciu de circa 3 milioane de lei. Persoanele suspecte de infracțiunea dată riscă până la 15 ani privațiune de libertate.

În acest context, Direcția investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului național de investigații al IGP și Băncile comerciale din Republica Moldova, vin repetat cu un apel către cetățeni să fie vigilenți și să respecte regulile de securitate:

Nu divulgați nimănui (nici personalului băncii) informațiile Dvs. personale sau datele cardului bancar, (numărul de card, data expirării, codul PIN, codul de securitate format din 3 cifre tipărit pe partea verso a cardului, codul de securitate primit prin SMS sau la adresa de e-mail de la bancă pentru efectuarea tranzacției în mediul on-line), chiar dacă apelul este aparent efectuat de pe numere asemănătoare sau identice cu cele ale băncilor comerciale;

Nu uitați că pentru transferuri de bani (P2P), recompense, bonusuri, etc. pe cardul bancar, persoana care va face un astfel de transfer are nevoie doar de numărul cardului! Dacă pentru efectuarea transferului, ridicarea câștigului, a recompensei etc. vi se cere codul PIN al cardului, data expirării, CVV/CVC codul acestuia, parola de unică folosință trebuie să informați Banca.

Pentru a verifica dacă într-adevăr sunteți apelați de către angajații băncii, sunați independent la numerele de telefon indicate pe website-urile băncilor comerciale, sau a celor indicate pe cardurile bancare, pentru verificare;

Nu transmiteţi cardul persoanelor terţe, nu lăsaţi cardul bancar la vedere şi nu permiteţi fotografierea sau copierea datelor cardului de către persoane străine;

Verificați lunar extrasul de cont, astfel încât dacă apar tranzacții suspecte, adresați-vă băncii cât mai repede.

 Dacă suspectați o fraudă sau o activitate suspicioasă, contactați imediat Serviciul Clienți, la numărul de pe verso cardului, valabil 24 de ore din 24.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *