Premierul Natalia Gavrilița, către diasporă: „Vom continua implicarea oamenilor din diasporă în transformarea țării”

În perioada 20-22 august 2021, în Republica Moldova, se desfășoară Zilele Diasporei. La deschiderea oficială a evenimentului, astăzi, a participat conducerea de vârf a țării: președintele Maia Sandu și prim-ministrul Natalia Gavrilița, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, reprezentanți ai Guvernului, dar și responsabili de cooperarea cu diaspora din cadrul instituțiilor naționale și internaționale. La discuțiile online au fost conectați 120 de cetățeni moldoveni de peste hotare din 18 țări.

În discursul său, premierul Natalia Gavrilița a declarat că cetățenii moldoveni stabiliți în străinătate au nevoie de sprijinul statului, de aceea, Guvernul are ca prioritate deschiderea și construirea unui dialog cât mai productiv cu diaspora.

„Am o mare apreciere pentru oameni ca Marcel Spatari sau Nicu Popescu, care au lăsat locurile de muncă peste hotare pentru a accepta să conducă niște ministere complicate, într-o perioadă dificilă a țării. Veți vedea în perioada următoare profesioniști din diasporă, numiți în funcții de conducere și la alte autorități publice centrale. Mă bucur că revin cetățenii și la nivel local – ieri din 12 reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, 2 persoane au revenit din Marea Britanie și Germania în raioanele lor de baștină. Aceste persoane au răspuns apelului nostru și au fost selectate inclusiv pe platformele anunțate de noi, cum ar fi Diaspora Conect ”, a declarat prim-ministrul.

Natalia Gavrilița a mai precizat că în timpul apropiat vor fi create oportunități de implicare și pentru moldovenii ce nu pot reveni fizic acasă: „Vom lucra cu Agenția Proprietății Publice asupra creării unui program de participare a conaționalilor noștri de peste hotare, în cadrul consiliilor de administrație a întreprinderilor de stat, astfel aducând noi valori de guvernare corporativă în aceste instituții”.

Natalia Gavrilița a menționat acțiunile prioritare ale Guvernului privind implementarea politicilor care ar determina diaspora să revină acasă pentru a-și valorifica experiența în sectoarele cheie. În acest scop, acțiunile Guvernului sunt orientate spre susținerea conaționalilor noștri în dezvoltarea afacerilor; digitalizarea serviciilor și extinderea spectrului de acte consulare, precum și simplificarea procedurii de perfectare a acestora; facilitarea obținerii semnăturii electronice care ar permite soluționarea problemelor legate de acte din orice colț al lumii.

În fiecare an, sub patronajul Guvernului, la finele celei de-a treia săptămâni a lunii august, sunt organizate manifestații dedicate diasporei. Zilele Diasporei au menirea să întrunească cetățenii țării noastre din toată lumea, lideri de asociații și comunități, personalități valoroase, cetățeni care au devenit, în timp, nume de referință pentru Republica Moldova.

Distribuie