Președintele Maia Sandu a prezentat prioritățile politicii sale externe

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat viziunea și prioritățile politicii sale externe pentru următorii ani, în cadrul unei ședințe cu corpul diplomatic, organizate la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. 

Potrivit documentului, politica externă a Republicii Moldova trebuie să fie previzibilă și consecventă, să fie orientată spre cetățeni și să contribuie la soluții multilaterale și la un mediu regional fără conflicte, sigur și pașnic. Acestea sunt prioritățile politicii externe a instituției prezidențiale pentru anii 2021 și 2022.

Activitatea de politică externă a Președinției se va desfășura în cinci direcții principale:

  • Depășirea pandemiei Covid-19 și îmbunătățirea situației în sănătatea publică, prin asigurarea necesităților de vaccinare ale țării și atragerea asistenței pentru sectorul de sănătate;
  • Susținerea redresării economice a țării prin atragerea fondurilor pentru consolidarea stabilității macroeconomice și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii și atragerea investițiilor; 
  • Combaterea corupției și promovarea statului de drept prin colaborarea cu partenerii internaționali pentru recuperarea activelor din străinătate ale funcționarilor publici, demnitarilor și oamenilor de afaceri corupți;
  • Sprijinirea securității regionale și a unui mediu fără conflicte prin menținerea unor relații de bună vecinătate cu România, Ucraina și alte state care au interese de securitate în regiune, dar și prin consolidarea instituțiilor de securitate și apărare; și
  • Asumarea unui rol activ pe plan global – un angajament pe termen lung, ce vizează implicarea mai activă a Republicii Moldova în identificarea soluțiilor pentru problemele regionale și globale de mediu, securitate și dezvoltare.

„Avem acum multă deschidere din partea partenerilor noștri externi, dar trebuie să muncim mult pentru a o valorifica și a o pune în slujba oamenilor. Nu putem rata această ocazie”, a accentuat Președinta Sandu, în timpul prezentării documentului.

Amintim că, potrivit Constituției, Președintele Republicii Moldova reprezintă statul în relațiile cu alte state, la cel mai înalt nivel, și își exercită atribuțiile din domeniul politicii externe în colaborare cu Parlamentul și Guvernul.

Prioritățile politicii externe a Președintelui Maia Sandu pot fi consultate aici.

Distribuie