Președintele Maia Sandu, în vizită de lucru în raionul Drochia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat astăzi o vizită de lucru în regiunea de nord a țării, în raionul Drochia. „Acum, după alegeri, doleanțele oamenilor trebuie să se materializeze în acțiuni concrete ale viitorului Guvern, iar întâlnirile pe care le avem în satele și orașele Moldovei ne ajută să ne facem o imagine mai bună despre așteptările cetățenilor”, a spus doamna Maia Sandu.

Șefa statului a discutat cu primari și lideri de întreprinderi agricole din raionul Drochia, cu profesori și medici despre prioritățile imediate ale țării. „Sunt convinsă că, împreună, vom putea schimba lucrurile în bine. Să facem ordine în țară și să pornim proiecte pentru dezvoltarea comunităților, cu accent pe infrastructură, agricultură competitivă și reducerea impactului schimbărilor climatice, educație și sănătate”, a subliniat Președintele Maia Sandu.

În cadrul discuțiilor, ea a menționat că oamenii au mers la vot pentru ordine și dreptate, pentru o viață mai bună. „Pentru a realiza aceste lucruri, este nevoie de mult efort și corectitudine de la fiecare dintre noi, de la fiecare instituție a statului, la nivel central și local”, a reiterat Președintele Republicii Moldova.

Distribuie