Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu Richard Ferrand, Președintele Adunării Naționale a Republicii Franceze

Foto: presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început în seara de miercuri, 3 februarie, vizita de lucru la Paris. Prima pe agendă a fost întrevederea cu dl Richard Ferrand, Președintele Adunării Naționale, și cu membrii Grupului de prietenie Franța – Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale.

Maia Sandu a reafirmat interesul constant al Republicii Moldova pentru extinderea și diversificarea relațiilor bilaterale moldo-franceze la toate nivelurile, avansarea negocierilor acordurilor bilaterale și dinamizarea cooperării economice. „Îmi exprim încrederea că relațiile de prietenie dintre țările noastre vor fi marcate de o dinamică ascendentă. Franța susține în mod constant reformele democratice și economice din Republica Moldova. Ne-am propus să construim un stat care să-și protejeze cetățenii, să le asigure oportunități de viitor, iar democrația și drepturile omului să fie reale. Totodată, ne dorim să fim un partener credibil în plan extern și să sa putem utiliza oportunitățile pe care ni le oferă Parteneriatul Estic”, a menționat Președintele Maia Sandu.

Partenerii francezi s-au arătat interesați de ultimele evoluții politice din Republica Moldova, de contextul regional și de prioritățile imediate ale țării. „Angajamentul dvs. pentru lupta cu corupția, drepturile omului și atașamentul față de valorile europene sunt trei teme strâns legate, comune și pentru UE, și pentru Franța. De aceea, vă vom susține în acest demers”, a spus la rândul său Richard Ferrand, Președintele Adunării Naționale a Republicii Franceze.

În cadrul întrevederii, părțile au abordat și o serie de teme de actualitate de interes comun de pe agenda regională și internațională.

Ultima reuniune la nivelul Grupului parlamentar de prietenie Franța-Moldova din cadrul Adunării Naționale a Republicii Franceze, a avut loc la Chișinău, în perioada 21-28 septembrie 2019.

Președintele Maia Sandu efectuează, în zilele de 3-4 februarie curent o vizită în Franța, la invitația Președintelui francez Emmanuel Macron.

Distribuie