Reacția Ministerului Educației și Cercetării la informația apărută în spațiul public privind eliberările din funcție a cadrelor didactice

Ministerul Educației și Cercetării a verificat datele prezentate de către Federația Sindicală a Educației și Științei în comunicatul informativ din 23 septembrie 2021, în care se relatează inclusiv despre 32 de cazuri de demisie a angajaților din sistemul educațional din patru raioane: Hîncești, Glodeni, Căușeni și Ștefan Vodă.

În urma recepționării de la Federația Sindicală a Educației și Științei a datelor statistice cu privire la demisii, în scopul studierii situației reale, Ministerul a solicitat organelor locale de specialitate din domeniul învățământului și instituțiilor de învățământ să prezinte informații privind cazurile în care să fi fost acceptate cereri de demisie sau să fi fost solicitată demisia cadrelor didactice, indiferent de motivul invocat.

În urma analizei datelor,  menționăm că, în perioada 23 august – 23 septembrie 2021, nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Au fost stabilite două cazuri de demisie care se referă la personalul nondidactic, aceste situații urmând să fie analizate suplimentar.

Ministerul Educației și Cercetării își exprimă regretul pentru informațiile cu caracter de dezinformare care au apărut în spațiul public și mizează în continuare pe un dialog corect, constructiv cu sindicatele, în interesul întregii comunități educaționale. 

Distribuie