Să nu îl uităm pe Ion Ungureanu! (VIDEO)

Actorul, regizorul, luptătorul pentru identitatea românească în Basarabia și fostul Ministru al Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu, ar fi împlinit azi 85 de ani. S-a născut la 2 august 1935 în localitatea Opaci, Tighina, Regatul României.

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul „Când omul nu-i la locul lui”, primul film artistic realizat la studioul „Moldova-film”. Pe parcurs, a jucat în 25 de filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din „Când omul nu-i la locul lui” (1958), Sfântul Petru din „Se caută un paznic” (1967) și cel din filmul „Favoritul” (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română și a regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova, unde este ministru al Culturii și Cultelor (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994). În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național „A. Pușkin” din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național „Mihai Eminescu” și a repus în centru Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.

Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

Actorul Ion Ungureanu a fost decorat cu Ordinul Republicii în 2012 și cu Medalia „Meritul Civic” în 1996. De asemenea a primit titlurile de Maestru emerit în arte al Uniunii Sovietice în 1981, Artist al poporului din RSS Moldovenească în 1989 și în 1990 obține Premiul Național.

Și după cum spunea marele actor la o serată de creație în 2014: „Eu m-am născut în România Mare / Și în România Mare vreau să mor”. Asta nu a fost să se întâmple, deoacere la 28 ianuarie 2017 Ion Ungureanu s-a stins din viață la 81 de ani.

Vedeți mai jos filmul „Se caută un paznic”, unde Ion Ungureanu joacă rolul lui Sfântul Petru.

Distribuie