Schemă de corupţie la ANTA: Foşti şi actuali angajaţi, documentaţi de CNA pentru punerea în vânzare a autorizațiilor unitare de transport a mărfurilor

Foto: cna.md

Opt persoane, printre care foşti şi actuali angajaţi ai Agenției Naționale a Transportatorilor Auto (ANTA), dar şi agenţi economici, au ajuns în vizorul CNA, fiind suspectate de abuz de serviciu şi fals în acte publice. Acestea sunt bănuite de organizarea unei scheme infracţionale, prin care obţineau profituri ilegale din vânzarea autorizațiilor unitare de transport a mărfurilor.

Potrivit materialelor cauzei penale, pe parcursul anului 2019 până în prezentex-factori de decizie, precum și actuali angajați ai Direcţiei servicii publice din cadrul ANTA, ar fi organizat o schemă de corupere sistemică, manifestată prin vânzarea autorizațiilor unitare de transport a mărfurilor în Federația Rusă (bilateral/tranzit) către unele companii care nu deţineau acest drept. Deşi aceste autorizaţii sunt cu titlu gratuit, bănuiţii le comercializau contra 200-500 euro pentru o unitate.

Totodată, s-a constatat că mai multe autorizaţii, prevăzute pentru exportul mărfurilorerau falsificate, prin modificarea manuală a numelui operatorului și unităților de transport, iar ulterior acestea erau vândute de la un operator economic la altul, ceea ce este interzis de lege. Frauda avea loc un felul următor: specialiștii din cadrul Direcției servicii publice, care deservesc operatorii de transport la ghișeul unic, verificau în baza de date internă numele operatorilor de transport care nu ridicau autorizațiile în direcţii precum Rusia, Ucraina sau Turcia și îi chemau la discuţii. După ce îi asigurau că nu vor avea probleme şi nu li se va aplica sancţiuni, funcţionarii ANTA le propuneau agenţilor economici să semneze un act formal de primire-predare precum că ar fi ridicat autorizaţiile, acesta rămânând, de fapt, la ANTA. Ulterior, angajatul Agenţiei era liber să le comercializeze oricărui agent economic, contra unor sume ilicite de bani.

Mai departe, schema era pusă în aplicare în rândul transportatorilor care, la rândul lor, le comercializau mai departe constra cost. Cu ajutorul unor substanţe chimice şi a unor imprimante, aceştia radiau informaţia primară din autorizaţie şi indicau alt nume şi altă unitate de transport. Ca să ascundă urmele infracţiunii în aşa fel încât să nu fie depistate corectările, deoarece autorizaţiile unitare urmau să fie returnate la ANTA după efectuarea cursei, bănuiţii anunţau reprezentanţii autorităţii specializate despre pierderea autorizațiilor. Astfel, ofiţerii CNA şi procurorii au identificat cel puțin 300 asemenea cazuri de falsificare a blanchetelor de autorizații unitare de transport a mărfurilor.

Astăzi, în baza încheierii judecătorului de instrucție, au fost autorizate 8 percheziții,  dintre care, 4 percheziții la foști și actuali angajați ai ANTA, 3 – la agenți economici, precum și la persoana care falsifica autorizaţiile. După finalizarea acţiunilor de anchetă, toate aceste persoane urmează să fie escortate la CNA pentru audieri. Pe numele lor au fost iniţiate două cauze penale – pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice, iar dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă amendă de până la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Precizăm că, pe parcursul documentării schemei, CNA a fost sprijinit de către conducerea Agenției Naționale a Transportatorilor Auto, iar Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

cna.md

Distribuie