Schimb de bune practici între Polonia și Republica Moldova în domeniul mediului

Foto: madrm.gov.md

Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, au participat joi, 29 octombrie curent, la un atelier de lucru, moderat de experți din Polonia, care au oferit exemple eficiente de planificare, evaluare, implementare a politicilor de mediu și de promovare a investițiilor verzi, în baza experienței poloneze.

Secretarul de Stat al MADRM, Maxim POPOV, a menționat în discursul său, că modelul polonez este un exemplu de succes atât în domeniul protecției mediului, cât și în alte sectoare conexe: „De-a lungul timpului, Polonia s-a dovedit a fi un partener de dezvoltare important pentru țara noastră. În contextul colaborărilor bilaterale, am avut ocazia să preluăm cele mai bune practici și să ne aliniem succesiv la standardele europene. Avem încrederea că seminarul de astăzi va reprezenta o nouă pistă de discuții, ce ne va ajuta să revizuim practicile de administrare și cele operaționale ale Fondului Ecologic Național, pentru asigurarea dezvoltării și implementării durabile a politicilor de mediu”.

Discuțiile au continuat pe marginea subiectelor privind ajustarea structurii administrative din cadrul ministerului pentru gestionarea eficientă a FEN, revizuirea sistemului operațional, de evaluare și monitorizare a proiectelor, identificarea soluțiilor de accelerare și de atragere a proiectelor investiționale în țara noastră, în scopul satisfacerii necesităților în domeniul protecției mediului și a infrastructurii ecologice.

Maciej Kostrzewa, expert în cadrul Fondului Național pentru Protecția Mediului și Gestionarea Apelor din Polonia a prezentat experiența poloneză referitor la dimensiunile-cheie în consolidarea capacităților instituționale, referindu-se și la raționalizarea utilizării resurselor existente. Astfel, reprezentanții MADRM au beneficiat de asistență metodologică în procesul de îmbunătățire a managementului FEN.

Notă: Atelierul a fost organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în cadrul proiectului regional EU4Environment, finanțat de Uniunea Europeană. EU4Environment are scopul de a acorda asistență celor șase țări partenere în asigurarea utilizării durabile a capitalului natural, îmbunătățirea calității mediului și bunăstării populației prin susținerea acțiunilor ecologic-orientate, demonstrarea și deschiderea oportunităților pentru creșterea verde, și stabilirea mecanismelor pentru un management mai bun al riscurilor și impactului asupra mediului. Acțiunea EU4Environment se implementează în perioada anilor 2019-2022 în Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina de către de implementare – OECD, UN Environment, UNECE, UNIDO, Banca Mondială sub supravegherea generală a DG NEAR și DG Environment al Comisiei Europene.

Distribuie