Șefa statului a promulgat legea care interzice în Republica Moldova folosirea simbolurilor care promovează războiul

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat astăzi legea care interzice în Republica Moldova folosirea simbolurilor care promovează agresiunea militară.

Șefa statului a menționat în mesajul adresat că modificarea legislației naționale cu privire la unele semne și litere care sunt folosite de armata rusă în războiul din Ucraina și cu privire la interzicerea pe teritoriul țării noastre a simbolicii acestui război nu atentează la memoria noastră istorică, iar oamenii vor putea, în continuare, să-i comemoreze pe eroii care au luptat în Cel de-al Doilea Război Mondial.

„Nu avem nevoie de simboluri care ne învrăjbesc. Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ură în conștiințele noastre și pentru a semăna vrajbă și divizare în societate vor plăti dur conform legii. Moldova este o țară a păcii în care ne unim spiritele și inimile. Solidari unii cu alții în această criză a războiului, empatici în această catastrofă umană – aceștia suntem și așa vom fi mereu!”, este mesajul transmis de Președinta Maia Sandu.

Potrivit decretului, noile prevederi intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Distribuie